Copiii invata ceea ce traiesc…

“Daca traiesc in critica si cicaleala, copiii invata sa condamne.
Daca traiesc in ostilitate, copiii invata sa fie agresivi.
Daca traiesc in teama, copiii invata sa fie anxiosi.
Daca traiesc inconjurati de mila, copiii invata autocompatimirea.
Daca traiesc inconjurati de ridicol, copiii invata sa fie timizi.
Daca traiesc in gelozie, copiii invata sa simta invidia.
Daca traiesc in rusine, copiii invata sa se simta vinovati.

Daca traiesc in incurajare, copiii invata sa fie increzatori.
Daca traiesc in toleranta copiii invata rabdarea.
Daca traiesc in lauda, copiii invata pretuirea.
Daca traiesc in acceptare, copiii invata sa iubeasca.
Daca traiesc in aprobare, copiii invata sa se placa.
Daca traiesc incurajati de recunoastere, copiii invata ca este bine sa ai un tel.
Daca traiesc impartind cu ceilalti, copiii invata generozitatea.
Daca traiesc in onestitate, copiii invata respectul pentru adevar.
Daca traiesc in corectitudine, copiii invata sa fie drepti.
Daca traiesc in bunavointa si consideratie, copiii invata respectul.
Daca traiesc in siguranta, copiii invata sa aiba incredere in ei si in ceilalti.
Daca traiesc in prietenie, copiii invata ca e placut sa traiesti pe lume!” (Dorothy Law Nolte)

KitGuru noise guide

Preluat de pe kitguru.net.

10dBA - Normal Breathing/Rustling Leaves
20-25dBA – Whisper
30dBA - High Quality Computer fan
40dBA - A Bubbling Brook, or a Refridgerator
50dBA - Normal Conversation
60dBA - Laughter
70dBA - Vacuum Cleaner or Hairdryer
80dBA - City Traffic or a Garbage Disposal
90dBA - Motorcycle or Lawnmower
100dBA - MP3 player at maximum output
110dBA - Orchestra
120dBA - Front row rock concert/Jet Engine
130dBA - Threshold of Pain
140dBA - Military Jet takeoff/Gunshot (close range)
160dBA - Instant Perforation of eardrum

5 lectii de invatat pana la 30 de ani

Preluat de pe bestjobs.ro.

Varsta de 30 de ani este pragul magic dincolo de care multi oameni simt ca au pasit cu adevarat in perioada de maturitate a vietii lor. Exista o multime de mituri si conventii legate de aceasta varsta – de la popularul (cel putin in discutiile intre femei) „nu mai slabesti la fel de usor dupa 30 de ani“ pana la „e normal sa ai deja o familie si o cariera la 30 de ani“. 

Eu una am avut o adevarata obsesie legata de obiectivele mele pana la 30 de ani – imi stabilisem foarte clar ce am de construit, si la propriu, si la figurat, si mi-am indeplinit aceste obiective unul cate unul, cu o disciplina demna de o cauza mai buna. Recent insa, mi-am dat seama ca, desi nu e rau sa folosesti cifra magica, 30, ca pe un moment de bilant al dezvoltarii tale pana la acel moment, calatoria in sine care te duce pana acolo, si dincolo de acel prag este, de fapt, ceea ce conteaza. Iar din calatoria asta am invatat cateva lectii valoroase, pe care as vrea sa le impartasesc cu voi, asteptand, ca de fiecare data, impresiile si gandurile voastre: 

1. Ceea ce traiesti valoreaza intotdeauna mai mult decat ceea ce ai

Uitandu-ma in jur, observ cum multi dintre noi suntem prinsi intr-o cursa contra-cronometru pentru a acumula cat mai mult. Vrem o casa mai mare, o masina mai performanta, un job mai bun. In aceasta cursa nebuna care isi are apogeul, de obicei, in jur de 30 de ani, uitam parca sa traim. Experienta in sine este lasata pe planul doi, in timp ce ne concentram atentia pe rezultatul final. 

Voi cate experiente v-ati daruit in ultimul an? La cate concerte, piese de teatru sau alte evenimente care va fac placere ati fost? De cate ori v-ati oprit sa priviti natura? Cat timp ati gasit pentru a sta cu voi insiva? Cat de atenti sunteti la oamenii din jur? Cat de prezenti sunteti in propria voastra viata? 

Da, rezultatul final este important, dar el este doar un fragment de experienta. Ce ar fi daca, in loc de a fi niste “vanatori de obiective”, ne-am considera niste calatori prin viata si ne-am acorda timp sa privim constient in jur, conectandu-ne cu oameni, intamplari, sau cu propriile emotii? Ce-ar fi daca am incepe sa ne bucuram, pur si simplu, de experienta calatoriei in sine, fara a ne mai face atatea griji legate de destinatie? 

2. Tu nu esti munca ta! 

Cunosc oameni care se simt datori sa munceasca fara oprire, ba chiar se invinovatesc pentru momentele pe care si le acorda lor insile, considerand orice clipa de relaxare, de reflectie, timp pentru sine, ca fiind o pierdere, un lux pe care nu si-l pot permite. 

Aud in fiecare zi nenumarate scuze care justifica decizia de a ne identifica cu munca noastra: de la “trebuie sa muncesc, pentru ca am rate de platit si o familie de intretinut” , pana la “imi place ceea ce fac, progresul in cariera ma motiveaza”. Toate acestea sunt motive importante pentru ca munca sa fie o parte esentiala din viata noastra, insa nu sunt suficiente pentru a ne confunda cu munca pe care o facem, uitand de prieteni, de timpul petrecut cu familia, sau, pur si simplu, de timpul pe care il meritam pentru noi insine. 

3. In tine e un adevarat Univers. Exploreaza-l! 

Toti avem in creier aproximativ 100 de miliarde de neuroni – mai multi decat stelele din Universul cunoscut! Fiecare neuron se conecteaza la randu-i cu alti 5 – 10 mii de neuroni. Imaginati-va ca asta inseamna un adevarat Univers in fiecare dintre noi! 

Voi cat timp mai gasiti ca sa explorati acest Univers interior? Cat timp mai aveti pentru a va pune intrebari? Cat timp mai petreceti descoperindu-va pe voi insiva? Iata cateva teme de gandire pana la 30 de ani, si dupa…

4. Poti oricand schimba directia

Aceasta este o alta tema importanta. Pana la 30 de ani majoritatea ne alegem un drum pe care il urmam. Deseori insa, observ oameni care au indoieli legate de drumul lor, care simt ca ar trebui sa schimbe traseul, insa se tem s-o faca. Temerile vin de obicei din credinte limitative de tipul: „daca am luat o decizie de viata, trebuie sa merg cu ea pana la capat“, „am investit deja “x” ani in drumul asta, cum as putea sa ma mai intorc inapoi?“ sau „ce vor spune ceilalti daca fac o schimbare radicala?“. 

Opinia mea este ca nici un drum nu e batut in piatra – nu exista decizie, fie legata de cariera, fie legata de viata personala, care sa nu poata fi schimbata daca simtim cu adevarat ca e cazul s-o facem. Mi se pare trist ca lasam frica de judecata celorlalti, sau pur si simplu lipsa de incredere in propriile forte, sa ne stea in cale atunci cand sufletul de spune ca drumul pe care mergem nu mai e bun pentru noi. 

5. E ok sa fii diferit

Aceasta lectie e strans legata de cea anterioara – “Poti oricand schimba directia”. 

Daca pe la 20 de ani societatea accepta ca putem fi rebeli, sa fim “altfel”, considerandu-se ca asta e o parte fireasca din procesul de maturizare, deja pe la 30 de ani asteptarile se schimba. Exista o presiune implicita de a ne conforma. 

Am prieteni si prietene care sunt de-a dreptul exasperati de vesnicele intrebari: “Tu cand ai de gand sa te asezi la casa ta?”, “Tu cand faci un copil, ca timpul trece?” sau “Nu crezi ca e cazul sa te maturizezi si sa devii responsabil? Ai deja o varsta!”. 

Cunosc persoane care imi marturisesc, rusinate, ca se simt vinovate pentru ca sunt “altfel”, pentru ca nu isi doresc aceleasi lucruri ca si cei din jur, pentru ca au altfel de asteptari de la viata decat cele pe care societatea spune ca cineva la 30 de ani ar trebui sa le aiba. 

Pentru mine aceasta a fost si este o lectie foarte importanta. 

Cred cu tarie ca e ok sa fim diferiti! Cred din tot sufletul ca autenticitatea e mai valoroasa decat orice model social! Cred ca nu trebuie sa facem lucruri doar pentru ca cei din jur asteapta asta de la noi. Cred ca e ok sa iti doresti sa calatoresti prin lume la 30 de ani, in loc sa iti faci o familie, cred ca e ok sa stai cu chirie daca nu iti doresti neaparat o casa a ta, cred ca e ok sa te arunci intr-un proiect antreprenorial nebunesc daca simti ca locul tau nu e intr-o corporatie. La fel, cred ca e ok sa faci si invers. 

De fapt, e ok orice iti spune inima ta ca e cazul sa faci, fara a te ingrijora prea tare de ceea ce vor spune ceilalti. Totul e sa stii de unde vine decizia – din suflet sau din presiuni exterioare? 

Aceste 5 lucruri pe care le-am invatat in calatoria mea spre pragul magic de 30 de ani vi le daruiesc cu drag cadou de Craciun, sperand sa va indemne la cateva clipe de reflectie si la descoperirea propriilor voastre lectii. Chiar daca ati trecut de 30 de ani, sau sunteti inca din drum spre acolo, va invit sa impartasiti cu noi intelepciunea pe care ati acumulat-o in calatoria voastra. Sunt sigura ca aveti, la randul vostru, invataminte valoroase, care ne pot ajuta pe toti sa devenim un pic mai intelepti.

Pastreaza dezechilibrul dintre viata personala si cea profesionala

PRELUAT de pe bestjobs.ro

Candva am citit o carte care se numeste „Managing by values“ scrisa de Michael O’Connor. Asa de mult mi-a placut incat, intr-un an, cand am fost la conferinta AchieveGlobal din USA, m-am dus pana in Portland ca sa-l cunosc pe autor. Din cartea aceasta am sa amintesc o fraza pe care abia de doi ani o internalizez cu adevarat: „Nu am auzit pe nimeni pe patul de moarte sa regrete ca nu si-a petrecut mai multe ore la serviciu“.

In ultimul timp, in sedintele de coaching cu managerii seniori cu care lucrez am inceput sa observ cu deznadejde ca multi dintre ei sunt nefericiti. Au obtinut succesul profesional, conduc divizii sau companii cu sute sau mii de oameni. Priviti din exterior sunt oameni puternici si siguri pe ei. Pretul platit pentru aceasta este ca si-au subrezit sanatatea fizica si mentala, au divortat sau traiesc ca si cum au facut-o, nu si-au vazut copiii crescand si sunt ingroziti de faptul ca nu stiu cum sa comunice cu ei. Si asta nu este o observatie detasata a unuia care sta pe margine si isi da cu parerea. Nici vreun alt „bullshit“ american despre work life ballance.

Am fost si intr-un fel inca mai sunt si eu in filmul asta. Nu l-am vazut pe Radu, fiul meu, crescand pana pe la 5 ani pentru ca in timpul acesta eram plecat la vanzari prin tara de luni pana vineri, trei saptamani in fiecare luna. Acum am inceput sa plec iar la vanzari dar prin alte tari. Si cateodata nu reusesc sa-mi controlez nervii cauzati de oboseala si uit ca Radu si Anca n-au nici o vina. De fiecare data cand simt ca echilibrul dintre viata personala si cea profesionala nu este dezechilibrat in partea care conteaza cu adevarat, recitesc eseul „Tata uita“ scris de W. Livingston Larned:
„Ce facuse din mine obiceiul? Prostul obicei de a cauta nod in papura, de a certa – asta era rasplata pe care o primeai fiindca erai baiat. Nu ca nu te iubeam; dar ceram prea multe de la anii tai fragezi. Imi stabilisem drept criteriu propria-mi varsta. Si era atata bunatate, frumusete si adevar in sufletul tau. Micuta ta inima era la fel de desavarsita ca zorii ce invaluie triumfator dealurile domoale.“

Prima lectie este despre necesitatea pastrarii unui dezechilibru dintre viata personala si cea profesionala, prima fiind prioritara.

1. Descoperirea puterii nebanuite care exista in oameni
Saptamana trecuta m-am intors de la Paris unde am fost cu Radu la un control medical. Operatia din 2009, urmata de protonterapia din 2011, au dat rezultate si tumora cerebrala de care am aflat acum doi ani, in ajunulCraciunului, s-a micsorat si se calcifiaza.

Atunci cand a ajuns prima data in spital, pe 15 decembrie 2009, Radu avea o tensiune intracraniana de 6 ori mai mare decat normalul. Pe 18 decembrie, la ora 10:00, a fost operat pe creier la Bucuresti. Pe 24 decembrie l-am scos din spital pe semnatura si cu obligatia de a-l tine la orizontala. Pe 27 decembrie l-am transportat cu ambulata aeriana in Franta. Pe 30 decembrie, a fost operat a doua oara. Pe 1 ianuarie, Radu o imbarbata pe maica-sa, spunandu-i ca se va face bine repede si ca el a decis sa se faca medic ca sa ajute copiii cu tumori pe creier. Pe 3 ianuarie a iesit din spital si ne-am plimbat prin Paris. Pe jos! Si daca puterea aceasta exista intr-un pui de om va dati seama de puterea ascunsa in oamenii mari.

Anul acesta, in primavara, Radu a intrat in faza a doua a tratamentului, in Franta. Sotia mea nu este cel mai descurcaret si infipt om pe care l-ati putea intalni. Nu stie franceza si nu este profesor. Cu toate acestea, s-a „mutat“ pentru doua luni in Franta cu fiu-meu, l-a dus la tratament, i-a facut de mancare, l-a distrat in weekend si i-a predat la romana, matematica, istorie, geografie, biologie, engleza si spaniola in asa fel incat nu a trebuit sa-i amanam anul scolar.

A doua lectie este, asadar, despre puterea nebanuita care exista in oameni si despre credinta pe care o am ca ei pot face orice, atunci cand vor cu adevarat. Goethe spunea ca: „Atunci cand cineva se dedica, providenta actioneaza de asemenea.”

2. Nu-ti abandona niciodata valorile si credintele
De prin 2006 m-am implicat activ in a da inapoi comunitatii. Am pregatit studenti, am initiat programe de internship la noi in organizatie, am donat bani pentru cei mai putin norocosi si am luat studenti in programe de mentorat. Nu m-am laudat niciodata prea mult cu asta, dar am trambitat cu mandrie faptul ca eu am ales sa raman in tara si sa fiu parte activa din schimbarea Romaniei in loc sa „dau bir cu fugitii“ ca „alti egoisti“.

In 15 decembrie 2009 mi-am blestemat alegerea si toata mandria mea s-a dus dracu’. In ianuarie 2010, dupa saptamana petrecuta in spitalul Necker din Paris, in care nu am contenit sa ma uimesc de discrepanta dintre cele doua sisteme medicale si oamenii care le compun, ne-am intors acasa. Pentru prima oara in viata mea am facut-o plin de ura si dezgust.

Mi-am jurat atunci ca pana in 2017 am sa plec din Romania pentru ca nu vreau sa-mi las copiii sa traiasca aici. Am fost pana de curand insa incapabil sa concep ca s-ar putea sa nu o fac. Din acel moment am constientizat cat de inveninat si orbit de furie eram. Am realizat in timp ca nu acesta era raspunsul. Inca mai vreau sa plec, inca mai sper sa o fac in 2017, iar copiii mei sa fie de acord cu asta. Dar pana atunci nu vreau sa devin unul dintre cei care improasca cu noroi in timp ce stau pe margine si nu fac nimic. Asa ca am reinceput sa ma implic si sa dau inapoi cate ceva societatii. Am inceput sa traiesc iar in prezent, bucurandu-ma de ceea ce am.

Intr-un discurs TED am auzit definitia fericirii care suna cam asa: Fericirea este egala cu fractia care are la numarator „Doreste-ti ceea ce ai“ si la numitor „Ai ceea ce-ti doresti“. E tare, nu? A treia lectie este, asadar, despre a nu uita niciodata ceea ce esti.

3. Urmeaza filozofia liderului inutil pentru viata de zi cu zi a organizatiei
Fara sustinerea colegilor mei nu as fi putut trece peste aceasta incercare din viata personala. Sunt din acest punct de vedere binecuvantat sa lucrez cu niste oameni extraordinari pe care-i iubesc. Dar mai presus de ajutorul primit, este bucuria sa observ ca atunci, ca si acum, organizatia se descurca fara mine. Pentru o lunga bucata de timp am crezut ca e bine sa fiu liderul eroic care conduce prin puterea exemplului, munceste mai mult decat oricine, isi ocroteste oamenii si-si asuma responsabilitatea deciziilor dificile.

Dupa care, undeva prin 2005, l-am rugat pe John, unul dintre partenerii din cadrul AchieveGlobal, sa conduca un audit intern in care sa intrebe oamenii ce cred despre firma si despre mine. Feedback-ul lui a fost unul dintre dusurile reci pe care le-am primit in viata mea si care m-au ajutat sa construiesc o organizatie care sa fie capabila sa performeze in absenta mea. Mi-azis: „Dan, esti cel mai important assett si cel mai important risc operational din aceasta organizatie. Oamenii te respecta si te iubesc dar sunt dependenti de tine. De fapt, ii impiedici sa progreseze. Daca tu te imbolnavesti si cazi la pat pentru 3 luni, firma aceasta se va desfiinta.“ Va dati seama cum m-am simtit? Acel moment a fost pentru mine declansatorul unei schimbari de mentalitate si filozofie. Lao Tzu, parintele taoismului spunea:
„Daca vrei sa conduci oameni, paseste in spatele lor“. Asta am facut si eu. Astazi cred cu tarie ca un lider ajunge la apogeu atunci cand este inutil pentru viata de zi cu zi a organizatiei pe care o conduce. Aceasta filozofie, pe care sunt convins ca multi o resping pentru ca nu sunt pregatiti sa renunte la falsul sentiment de siguranta dat de control, si-a aratat puterea rasplatindu-ma atunci cand aveam mai multa nevoie. Pentru ca, in timp ce eu eram cu Radu prin spital, organizatia isi atingea obiectivele. Pentru ca organizatia isi atingea obiectivele eu am putut sa-mi iau salariul in fiecare luna, chiar si in cele in care am fost absent din viata organizatiei. Nici nu vreau sa ma gandesc cat de nedrept si gresit ar fi fost pentru colegii mei daca ceea ce i s-a intamplat lui Radu in 2009 i s-ar fi intamplat in 2005. A patra lectie este asadar, despre filozofia liderului inutil pentru viata de zi cu zi a organizatiei pe care o conduce.

Mi s-a spus ca modul in care am trecut prin aceasta incercare este un exemplu de tarie de caracter si leadership. Poate ca-i asa, poate ca nu. Cert este ca nestiind ce ni se poate intampla maine intr-o lume atat de imprevizibila ca cea de astazi, imi vine in minte indemnul lui Ghandi: „Traieste ca si cum ai muri maine. Invata ca si cum ai trai vesnic.“ Sper ca ceea ce eu am invatat din drama prin care am trecut impreuna cu familia mea sa va fie de folos sau macar sa va faca sa va ganditi la ce faceti si cine sunteti.

Mama...

Când tu aveai 1 an ea te hrănea şi te îmbăia. :x
I-ai mulţumit plângând toată noaptea:((

Când tu aveai 2 ani ea te-a învăţat să mergi.
I-ai mulţumit fugind când ea te chema.

Când tu aveai 3 ani ea îţi pregătea toată mâncarea cu dragoste.♥
I-ai mulţumit aruncând farfuria pe jos.

Când tu aveai 4 ani ţi-a dat creioane colorate.
I-ai mulţumit colorând masa din sufragerie.

Când tu aveai 5 ani te-a îmbrăcat pentru vacanţă.
I-ai mulţumit sărind în prima baltă.

Când tu aveai 6 ani te-a dus la şcoală.x_x
I-ai mulţumit strigând nu merg.

Când tu aveai 7 ani ţi-a cumpărat o minge. :)
I-ai mulţumit aruncând-o în fereastra vecinilor.

Cînd tu aveai 8 ani ţi-a dat o îngheţată.:*
I-ai mulţumit scăpând-o în poală.

Când tu aveai 9 ani ţi-a plătit lecţii de pian.
I-ai mulţumit că nici măcar nu te-ai deranjat sa exersezi vreodată.

Când tu aveai 10 ani te ducea toată ziua cu maşina de la fotbal la gimnastică de la o zi de naştere la alta.
I-ai mulţumit că săreai din maşină şi nu te uitai niciodată înapoi.

Când tu aveai 11 ani te-a dus pe tine şi pe prietenii tăi la cinema.
I-ai mulţumit cerându-i să stea în alt rând.

Cînd tu aveai 12 ani te-a avertizat să nu te uiţi la anumite programe la TV.
I-ai mulţumit aşteptând să iasă din casă.

Când tu aveai 13 ani ţi-a sugerat cum să te tunzi.
I-ai mulţumit spunându-i că nu are gusturi.

Când tu aveai 14 ani ţi-a plătit o tabără de vară de o lună.
I-ai mulţumit uitând să-i scrii măcar o scrisoare.

Când tu aveai 15 ani venea de la lucru şi-şi dorea o îmbrăţişare,
I-ai mulţumit stând în camera ta cu uşa încuiată.

Cînd tu aveai 16 ani te-a învăţat să-i conduci maşina.
I-ai mulţumit luându-i--o de câte ori puteai.

Când tu aveai 17 ani ea aştepta un telefon important.
I-ai mulţumit stând la telefon toată noaptea.

Când tu aveai 18 ani ea plângea la festivitatea ta de absolvire a liceului.
I-ai mulţumit stând la petrecere pâna în zori.

Când tu aveai 19 ani ţi-a plătit facultatea, te-a dus în campus şi ţi-a cărat bagajele.
I-ai mulţumit salutând-o în afara camerei ca să nu te simţi jenat în faţa prietenilor.

Când tu aveai 20 de ani te-a întrebat dacă te întâlneşti cu vreun baiat...
I-ai mulţumit spunând-i "Nu-i treaba ta!"

Când tu aveai 21 de ani ţi-a sugerat anumite cariere pentru viitorul tău.
I-ai mulţumit spunând-i "Nu vreau să fiu ca tine!"

Când tu aveai 22 de ani te îmbrăţişa la absolvirea facultăţii.
I-ai mulţumit întrebând-o dacă poate să-ţi plătească o excursie prin Europa.

Când tu aveai 23 de ani ţi-a dat mobila pentru primul tău apartament.
I-ai mulţumit spunându-le prietenilor că era urâtă.

Când tu aveai 24 de ani ţi-a cunoscut logodnicul şi te-a întrebat de planurile de viitor.
I-ai mulţumit spunându-i printre dinţi: "Maaaaami, te rog"!

Când tu aveai 25 de ani te-a ajutat să-ţi plăteşti nunta şi a plâns şi ţi-a spus cât de mult te iubea..
I-ai mulţumit mutându-te în cealaltă parte a ţării...

Când tu aveai 30 de ani te-a sunat să-ţi dea un sfat pentru copil.
I-ai mulţumit spunând-i "Lucrurile sunt diferite acum"

Când tu aveai 40 de ani te-a sunat să-ţi amintească de aniversarea unei rude.
I-ai mulţumit spunându-i că erai foarte ocupat chiar atunci.

Când tu aveai 50 de ani ea era bolnavă şi avea nevoie să ai grijă de ea.
I-ai mulţumit citind despre povara care devin părinţii pentru copiii lor.

Şi apoi, într-o zi, ea a murit în tăcere.
Şi tot ce nu ai făcut vreodată s-a întors lovind ca trăznetul în INIMA ta.

Dacă ea mai este pe aproape, nu uita să o iubeşti mai mult ca niciodată.
Dacă ea nu mai este, aminteşte-ţi dragostea ei necondiţionată şi dă-o mai departe.
Aminteşte-ţi mereu să o iubeşti pe mama ta.
Pentru că nu ai decât o singură mamă în toată viaţa ta.
Pune'l pe peretele tau daca iti iubesti cu adevarat mama!

♥Te iubesc mamico!♥